Sunt micuț tare. Încă nu pot vedea prea bine în lumea asta nouă. Umbre se perindă prin fața ochilor mei, dar de fiecare dată știu când ești tu.
Ești unică, ești astrul meu cel mare și strălucitor.
Îți simt mirosul mama, bătăile inimii tale sunt cântecul ce m-au liniștit atâtea luni în șir, cum aș putea să nu te recunosc imediat?
Îți știu ritmul respirației, mama, mai bine decât îl cunosc pe al meu. Tu ești ceea ce cunosc cel mai bine din toată lumea, lucrul de care sunt cel mai sigur.
Te iubesc mama. Chiar dacă-s atât de mic, încât nu ți-o pot spune în cuvinte.
Așa că uneori te chem prin lacrimi. Prin plâns. Prin neliniște.
Atât pot deocamdată.
Asta este chemarea mea pentru tine.
Știu că te doare uneori. Știu că uneori lacrimile mele se împletesc cu lacrimile tale. Cât greu îți este, mama!
Eu te simt, eu te simt cel mai bine, știai?
Legătura noastră nu s-a rupt la naștere, nu încă. Cred că ne-am înnodat și mai tare, pentru că sunt dependent de tine. Fără tine nu pot trăi, fără tine nu pot exista.
Tu miroși a noi doi mama, ca și cum am fi unul. Pentru mine nu există încă tu și eu, există doar noi.
